Month: January 2019

Aniversare

Mohorât oraș. Bulevardul lung care îl traversează e ca linia unei vieți. Începe într-o curbă și se termină pe un pod. Casa Mariei, ghereta de la școală, unde îmi încălzesc mâinile în serile geroase în care aștept ”naveta” să merg acasă. Câte un drapel flutură înfrigurat pe la ferestre. Lume multă la Sicas, pietoni neatenți. Haos. Vulcanizarea de peste drum de biserică e tot acolo. Oare balconul de când e închis?

E devreme. Intru în liniște și merg spre bucătărie. Miroase a căldură de la aragaz. Îmi scot haina. Din când în când aud câte un cuvânt din sufragerie. Camera are o mobilă pe tot peretele, masivă și plină de cărți. Aștept.

Continue reading “Aniversare”

34

Mami spune că în ianuarie 1985 zăpada era cât casa în care trăiau pe atunci. Și că m-am născut la 3 dimineața.

Prima amintire clară e cu niște pijamale primite de la mătușa de la Slatina. Văd desenele și culorile, dar nu le pot descrie. Un bumbăcel moale și delicat, ca pentru o fetiță. Îmi amintesc perfect buzunarul de la piept, care avea o terminație din dantelă. Spun poezii, știu să număr până la 50, sărind cifra 7 și numerele compuse din 7. Mi se par ciudate întrebările nesfârșite ”cum te cheamă?”, ”câți ani ai?”. Atât pot oamenii mari? În tren, întreb de ce aleargă pomii. Am 2 ani. Continue reading “34”

Maica

Am cunoscut-o târziu, totuşi. În primele amintiri era o mână de om, corpul drept şi ochii mici. S-a făcut tot mai mică, ochii scăpărători şi mult adusă de spate.

Câţiva ani m-a ţinut pe lângă ea la vatră, am privit cum se coace pâinea în ţest, am mâncat lapte de oaie cu zahăr şi cacao dis-de-dimineaţă. Și am crezut că e nemuritoare.

Nu a învăţat niciodată leii noi şi din cauza asta în capul meu era mereu învălmăşeală de cifre. A ţinut bancnote vechi într-un frigider și mai vechi, în care deseori mai găseam câte o bucată de ceva dulce, cârpe de şters praful, prosoape “bune” şi miros închis. Într-o zi cineva a certat-o. Tataie sigur nu a fost mulţumit. El e un fel de J.R. din Dallas şi acum! Sutele păstrate cu sfinţenie pentru zile negre ajungeau pentru o eugenie.

Continue reading “Maica”

Când am fost Mirinița

Miriniţa îmi spunea Maica

Până nu a mai fost mi-a spus doar aşa. Când am mai crescut şi când era rost de dojană deveneam Mirina. Şi niciodată nu m-a chemat cu numele ştiut de toţi şi ales nu ştiu cum şi de ce.

Miriniţa am fost eu. Din primele zile ale iernii geroase în care m-am născut până la jumătatea lui martie dintr-un an, nici nu mai ştiu care. Am fost Miriniţa în cei mai frumoşi, calzi şi calmi ani ai vieţii mele de pui de om.

Continue reading “Când am fost Mirinița”

Bunicii, adică mamaie și tataie

Copil fiind, am aflat multe.

Am descoperit cuvântul magic “bunica” abia când am început să citesc. Fascinată de același Teodoreanu, am sorbit “Ulița copilăriei” și “În casa bunicilor” în fiecare vacanță de vară și de iarnă. Copil desculț în țărâna de pe linie, cu zgârieturi pe picioare și semne de la altele mai vechi, am fost iremediabil captivată de celălalt stil de viață. Total opus.

Continue reading “Bunicii, adică mamaie și tataie”

Mamaia și Tita. Ceilalți bunici

Bunica este, simplu, “mamaia de la Vișina”. Bunicul este “Tita”. Când am terminat gânguritul și cuvintele au căpătat sens, Tita era deja în dicționar. Dicționarul familiei, al rudelor, al vecinilor și al sătenilor cale de zece linii și trei generații, de la vie la marginea satului, spre orașul cu faleză și drum fără pulbere.

Bunicii: mamaie și Tita

Mamaia e veselă, slabă moartă, plină de energie și comentarii acide. Tita e blajin, rotunjor, comod și plin de vorbe de duh. Îl iubește tot satul. Îl iubesc mai ales copiii pentru care încă mai cumpără pufarine și ciocolată. În casa lor au trăit o vreme doi nepoți și în vacanțe încă doi. Adică trei nepoate și un nepot și cele mai frumoase vacanțe.

Continue reading “Mamaia și Tita. Ceilalți bunici”