LushiLush la Made in Ro by Designist, ediția noiembrie 2019 – cum a fost

LushiLush a fost la Made in Ro, târgul organizat de Designist în ultimul week-end din noiembrie 2019!

A fost o onoare pentru noi să fim selectați! Chiar dacă nu este un eveniment adresat exclusiv părinților și copiilor/bebelușilor, a fost magic! Sub același acoperiș cu mulți creatori talentați, cu artiști, adevărați creatori în zona lor artistică. De la porțelan, bijuterii, haine, la ceaiuri, obiecte din lemn, genți și chiar fundulețe, tot de lemn, adică tocătoare (îl știți pe Pupăzan??).  Toate fabricate în România, contribuind cu mândrie la producția locală. 

Am interacționat cu sute de oameni, am scos engleza, franceza și italiana de la naftalină și am primit cu emoție și entuziasm fiecare ”woooow, dar ce lucruri frumoase aveți, atât de simple și de elegante!”. Trusoul pentru botez a fost vedetă, la egalitate cu hăinuțele delicate pe care le-am pregătit pentru evenimente speciale și care au fost prezentate în premieră la Made in Ro. Muselina organică a fost admirată de doamne și domni, surprinzând prin moliciune și funcționalitate. Pentru că au existat multe cereri de ”păturică”, am oferit posibilitatea achiziției unui singur produs din fiecare, fără a impune exclusiv varianta seturilor-cadou. Ceea ce vom face și pentru site în perioada următoare, așa că păturicile vin în prezentare nouă. 🙂

Am uitat de oboseală și de emoțiile de dinainte de târg (a se citi că abia am dormit de emoție) și am luat în bagaj, la plecare, doar experiențele pozitive:

  • humusul cu brânză și măsline de la Maidan;
  • Cola pusă la rece de băieți pentru momentele în care cafeaua nu mai ajungea;
  • baloaneleleeee care au făcut senzație și au dat palpitații Dianei și lui Elis;
  • cadourile cumpărate, pe fugă, pentru cei dragi;
  • revederile cu prietenii de la Kofi Ti, Bogdan Deliu Design, Atelier Tron, Spinoa, Abund Berry, Molcush, în calitate de expozanți sau vizitatori;
  • prietenii noi:   Ludic, mai ales, cu Alina și hăinuțele ei superbe și …. jucăușe, cu mesaje minunate. Iar Tudor nu putea să nu fie omuleț Ludic, așa că i-am cumpărat câteva lucrușoare și lui; Alexandra Nacu și bijuteriile ei, Andreea de la Angeline și cele mai bune prăjituri mâncate în ultima perioadă.
  • Îngerul meu păzitor, Adina, a fost și de data aceasta pe baricade!
  • LushiLush a fost de mare ajutor mai ales la final, când a luat balonul imens și a înveselit pe toată lumea. El și tăticul lui au fost de bază cu tot ce înseamnă logistica și joaca acasă!

Organizatoric a fost impecabil și, deși nu toți viztatorii au ajuns în sala noastră, am primit atât de multă energie pozitivă și am văzut atât de multe burtici rotunde și fericite încât am prins aripi, adică am mai pus un rând, că două aveam deja!

Diana și Elis, mulțumesc pentru oportunitate, discuții, implicare și zâmbete! Mă bucur că v-am cunoscut. Aș mai trece pragul Made in Ro!

La cum adun emoții și trăiri în cutia amintirilor, vă spun de pe acum că vor mai fi și alte târguri, dar stresată, nedormită și plină de griji ca la primul nu cred că voi mai fi vreodată! Sigur, a fost cum au zis toți prietenii cu experiență: ”e normal o să vezi, trece, o să ți se pară doar amuzant stresul inutil”. Și așa a fost. Bucuria că LushiLush a fost dus în offline, reacțiile tuturor și energia aceea minunată au ocupat multe sertare, ne-au dat idei noi și aripi să putem zbura și mai mult!

Cu bucurie,

Mirela

 

Vă las câteva fotografii:

*salopeta LushiLush pentru băieți

*lenjeria galben pastel

*detaliu din așternuturile din bumbac creponat, cu frunza noastră de măslin și globulețele care au plecat în număr mare spre brazii de Crăciun ai bunicilor, părinților și micilor vizitatori de la Made in Ro.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *